Citate despre despărţire
- Nu în puţine cazuri, femeia şi bărbatul nu ştiu să se despartă la vreme. Aşteaptă să dispară tot ce i-a apropiat şi legat, până ajung să le fie silă de ei. În loc să transforme despărţirea însăşi în ceva deosebit, de care să-şi aducă aminte cu duioşie mai târziu, târăsc un rest de dragoste ca un hoit care miroase urât. – Octavian Paler
- Dacă nu ţi-am adus nici o fericire, îţi las prin despărţire o ofrandă a eliberării. – Rabindranath Tagore
- Nebunia este considerată un motiv suficient pentru divorţ, dar în acelasi timp este calea cea mai scurta spre casatorie. – Mizner
- Divorţul este un joc jucat de avocaţi. – Cary Grant
- Cu cât cunoşti un om mai bine si mai mult cu atât eşti mai aproape de o fatală despărţire cu el. Cunoaşterea detaşează o fiinţă de alta şi alterează grăuntele de mister ce se află în orice existenţă, cât de plată ar fi ea. – Cioran
- Ruptura de fiinţă te face bolnav de tine însuţi, încât este destul să pronunţi cuvinte ca: uitare, nefericire, despărţire, pentru a te dizolva într-un fior mortal. Şi atunci, ca să trăieşti, rişti imposibilul: accepţi viaţa.- Cioran
- Chiar dacă ar fi însemnat despărţire, singurătate, tristeţe, iubirea îşi merită fiecare bănuţ din pretul ei. -Coelho
- Rol dificil, dar frumos: femeia care suportă cu eleganţă o despărţire. – Simone de Beauvoir
- Cât extaz în braţele iubirii, câtă melancolie la trezire şi câtă tristeţe la despărţire
- Oamenii se întâlnesc şi se cunosc. Apoi se despart. Se despart pentru ca au facut imprudenţa de a se cunoaste. Se despart, dar nu se uita.
- Te pierd printre ecouri rupte de cadenţă, diforme gânduri exorcizând tăcerea. – Ionuţ Caragea
- Orice despărţire este o bătălie pierdută pe frontul nevăzut al destinului. – Ionuţ Caragea
- Crucile nu sunt decât nişte pansamente pe faţa pământului. – Ionuţ Caragea
- Lacrima este testamentul unui îndragostit. – Ionuţ Caragea
- Fiecare sărut pe limba lui piere. – Ionuţ Caragea
- Cea mai ucigătoare otrava este lacrima pură. – Ionuţ Caragea
- Respiraţiile sunt repetiţii pentru ultima scenă în care-ţi vei da sufletul.
- Obişnuit să-mi strâng durerea în palme, îmi curge esenţa durerilor calme.
- Sinuciderea doar o cale întoarsă, un joc de copii în care dai cu zarul.
- Uneori trebuie să te desparţi de cineva ca să-l poţi găsi. – Heimito von Doderer
- Despărţirea e o parte din moarte.
- Despărţirea trebuie să fie scurtă ca o declaraţie de dragoste. – Theodor Fontane
- Nici o despărţire din lume nu este mai grea ca despărţirea de putere.
- În curtea cu păsări s-a îmbolnăvit cocoşul. Nimeni nu mai credea că va mai ajunge a doua zi să mai cânte. Despărţirea era iminentă. Găinile erau îngrijorate. Ele credeau că soarele nu va mai răsări dacă maestrul lor nu-l va mai chema. A doua zi însa ele au vazut şi au înţeles: soarele a răsărit ca în fiecare altă zi şi nimeni şi nimic nu l-a oprit. (Poveste persana)
- Doamne, cum ne-am despartit cu toţii! Poate că şi prietenia şi iubirea nu merită, într-adevar, să fie trăite, dacă nu sunt veşnice. O viaţă întreagă de frumuseţe, asta ar însemna ceva, într-adevar. – Octavian Paler
- Toate schimbarile, chiar si cele mai dorite, au melancolia lor. Căci ceea ce lăsăm în urma noastră, este o parte din noi. Noi trebuie sa fim în stare să spunem unui capitol din viaţă “adio” înainte de a începe un altul. – Anatole France
- A sosit timpul să eliberez teritoriul. Încep să văd lucrurile, aşa cum sunt.
- Cât extaz în braţele iubirii, câtă melancolie la trezire şi câtă tristeţe la despărţire. – Valeria Mahok
- Bogăţiile se dobândesc prin muncă, osteneală, înşelăciune, camătă şi prin mii de alte căi asemănătoare; şi posesiunea lor e inseparabilă de avariţie, teamă, nelinişte, robie, curse ale aproapelui şi, în fine, de o despărţire crudă în ceasul morţii.
Adauga un comentariu