Citate Ionut Caragea
Citate Ionut Caragea
- Nu credeam că amintirile îşi vor înfige în trupul meu colţii de fildeş.
- Eu sunt monarhia absolută a gândurilor mele.
- Am învăţat să iau totul de la început. Primul cuvânt a fost amintire.
- Amintirile ne fac capul calendar.
- Prin gând îmi trece un copil crescut la periferia memoriei.
- Amintirile miros a iarbă cosită.
- Suntem toţi praf în ochii iubirii covârşitoare numite demenţă.
- Suntem piese de puzzle pe care destinul nu le numără vreodată.
- Suntem zeii de sticlă şi zeii de gheaţă şi zeii de viţă de vie.
- Suntem microbii existenţei la scară miniaturală.
- Suntem născuţi din aceeaşi ţărână, praf aruncat în ochii existenţei.
- Suntem suflete pierdute ca florile-n oceane de furtuni.
- Suntem dispersia luminii în picăturile de sânge, radiaţii ale aceluiaşi spectru divin.
- Suntem studiul continuu al disecţiei pe propriul creier, sub protecţia unei iubiri iluzorii.
- Suntem marionetele războiului in vitro, sclavii propriului nostru coşmar
- Suntem laitmotivul sarcastic al zilei de azi şi de mâine.
- Suntem zeii plăcerii şi zeii durerii şi zeii facerii lumi, zeii ce au ştirbit divina comedie.
- Suntem cruci vii între cer şi pământ.
- Suntem mai mult ca perfectul, un prezent discontinuu.
- Suntem născuţi să fim mormânt lângă mormânt, să ne şoptim cuvinte de iubire.
- Suntem născuţi să respirăm sufletele celorlaţi.
- Suntem buni doar ca răspunsuri la întrebări fără sens.
- Suntem imobolizaţi în cărucioare cu patru anotimpuri.
- Suntem şase miliarde de clone născute din acelaşi cuvânt, purtând acelaşi război de menţinere a propriei identităţi
- Crucile nu sunt decât nişte pansamente pe faţa pământului.
- Toate drumurile duc la răstignirea pe cruce.
- Eu sunt crucea mormântului meu.
- Nu există cruci în cimitirul animalelor.
- Cum putem lupta împotriva zeilor când în fiecare palmă se ridică o biserică a rugăciunii eterne?
- Biserica este ocrotită de legea chiriei universale.
- La mijlocul distanţei dintre noi se află o închinăciune
- Lumânarea îmi rămâne cel mai fidel dintre cititori.
- Moartea ne-arată o singură cale : spre cruce se merge-n picioarele goale.
- Căutăm mereu ceea ce ne lipseşte renunţând la fiinţe care ne lipsesc şi mai mult.
- Orice despărţire este o bătălie pierdută pe frontul nevăzut al destinului.
- Te pierd printre ecouri rupte de cadenţă, diforme gânduri exorcizând tăcerea.
- Fiecare sărut pe limba lui piere
- Drumul pierzaniei – nu e durere mai mare ca naşterea…, să mergi pe drumul pierzaniei cu martori le fiece pas.
- Nimic nu e scris cu fierul roşu pe pielea destinului.
- Barbutul vieţii mele se joacă pe ascuns
- Între pământ şi cer destinul nostru, curcubeu.
- Orice înfrângere este consecinţa încrederii oarbe în destin.
- Să mă lovească soarta, să o lovesc şi eu.
- Destinul este un creion ascuţit, înfipt direct în inimă.
- Destinul mă trage ca un câine de lesa lui invizibilă.
- Uneori dragostea te loveşte ca un bumerang în moalele capului.
- Iubirea este o hoaţă care ne buzunăreşte mereu şi mereu.
- Iubirea vine de la Iisus. Victoria este doar o femeie întoarsă cu picioarele-n sus.
- Iubirea este o situaţie fără ieşire din coma profundă numită viaţă.
- Dragostea este o fiară care stă toată viaţa la pândă şi te ucide atunci când iubeşti cel mai tare.
- Dragostea este o intersecţie cu sens giratoriu. Te-nvârţi în jurul aceleiaşi inimi până rămâi fără lacrimi.
- Dragostea nu are nevoie de cuvinte, însă cuvintele au întotdeauna nevoie de dragoste.
- Dacă aş putea să te ascund în palmă sau într-un buzunar la piept, n-aş mai rămâne niciodată corigent la capitolul dragoste.
- Cu timpul aurul se schimbă-n tinichea şi dragostea ţi se va părea lichea.
- Iubirea este o fărădelege comisă pentru a da un sens concret despărţirii.
- Iubirea este un şir infinit de-ntrebări pe care faci echilibristica vieţii.
- Să învăţăm să piratăm iubirea.
- Iubirea dăunează grav sănătăţii.
- Dragostea nu are nevoie de spini. Să lăsăm sângele să ne ude la rădăcini, în fiecare dimineaţă să ne înflorească un zâmbet.
- Să facem dragoste în rime îmbrăţişate, încrucişate, până când toate nopţile vor fi albe.
- Iubirea nu face cursuri de dans.
- Mă-ntreb, de ce nu alegem o carieră în dragoste?
- Iubim fără să ştim ce-i iubirea şi când ştim nu mai reuşim să iubim.
- Iubirea este ceva nu ştiu ce care vine de undeva nu ştiu unde şi se termină cândva nu ştiu când.
- Iubirile noastre nu sunt decât nişte oaze de singurătate-n vacarmul durerii.
- Dragostea este cel mai preţios trofeu care ne lipseşte din palmaresul vieţii.
- Din punct de vedere sintactic şi morfologic iubirea este o frază interminabilă.
- Iubirea, dacă trece prin stomac, este o franzelă caldă, dacă trece prin faţa noastră, este cedează trecerea.
- Iubirea este dincolo de orice idee.
- Dragostea levitează într-un univers imaginar în care suntem totul şi nimic.
- Iubirea a devenit un rut arhicunoscut de către toţi cei care au păşit pe lume şi s-au trezit printre cutume.
- În paradisul iubirii cresc arbori de cauciuc.
- Dragostea doarme înăuntrul nostru ca o femeie bătrână îmbrăcată în negru.
- Să lăsam dragostea să ne fie oracol.
- Iubirea nu stă la gargară
- Iubirea este măsurată cu precizie de liniştea absenţei.
- Lacrimi şi cuvinte, alchimia unei iubiri.
- Uneori dragostea ucide copilul din noi.
- Să ne dezbrăcăm de haine, să facem dragoste în toate secundele vieţii noastre.
- Dacă la început a fost cuvântul, înseamnă că Dumnezeu s-a născut poet… şi a făurit universul doar în imaginaţia sa
- Eu sunt Dumnezeul cuvintelor mele.
- Dumnezeu nu tace niciodată, se face că plouă
- Când eram mic… voiam să mă fac Dumnezeu. Dar nu realizam cât de greu este să iubeşti şi să fii întotdeauna singur.
- Singurătatea e lacomă, nu-mparte timpul cu toţi. Dumnezeu este o jucărie stricată, să-l reinventezi nu mai poţi.
- Când eşti înconjurat de străini, Dumnezeu este mai aproape de tine.
- Odată l-am rugat pe Dumnezeu să-mi dea o femeie şi el mi-a dat o palmă peste ceafă. Aşa am înţeles că bătaia şi femeia sunt rupte din rai.
- Dumnezeu nu are motive să fie misogin, este întotdeauna singur.
- Până şi Dumnezeu s-a născut bătrân.
- Pesemne Dumnezeu, colecţionar de oase, ia camătă pentru suflete.
- Trăiesc într-o lume în care totul se repetă, Dumnezeu se pare că joacă table cu Lucifer.
- Azi, pe fruntea mea, pianotează Dumnezeu.
- Dumnezeu ne-a dat fiecăruia atâta minte câtă putem duce.
- De atâta foamete în lume, îi chiorăie până şi maţele lui Dumnezeu.
- Poate că Dumnezeu a vrut să fiu îndrăgostit de cursă lungă.
- Cibernetica este biblia celui ce crede în Dumnezeul organic.
- Mâine o să-l clonăm pe Iisus şi-l vom îngropa de viu.
- Îngerii n-au coborât de pe arcă, au preferat să rămână un mit.
- Rănile nu le mai număr, îmi port îngerul pe umăr.
- Dumnezeu trage sforile.
- Dumnezeu e pensionat pe caz de boală. Suferă de Alzenheimer
- Pe tine, Iisuse, nu te-am întrebat niciodată : ce grupă sanguină ai? Eu cred, Iisuse, că tu eşti zero infinit…
- Îngerii nu doresc muncă silnică.
- Dumnezeu, prin nemişcarea sa, spune totul.
- Dumnezeu nu foloseşte lame de ras. Cred că îi este frică de obiecte ascuţite…
- Dumnezeu este un bătrân singur şi frumos în singurătatea lui.
- Dumnezeu locuieşte la ultimul etaj, într-un cer fără scări.
- Iisus plânge cu fiecare nou-născut.
- Trăim şi tragem cu ochiul la capitolul nemurire.
- Azi infinitul prinde forme în Calea Lactee şi Marea Moartă.
- Oare pot măsura efemerul cu pumnii strânşi clepsidră între cer şi pământ?
- Nimic nu ţine o veşnicie, nici veşnicia însăşi.
- Păsările îşi ascund veşnicia sub aripi.
- Veşnicia este o afacere cu fântâni în care se spală banii murdari.
- Pe fiecare femeie flutură un steag al escaladei umane.
- După ce iubeşti femeia priveşte-o cum dospeşte în ochii tăi, o făptură minunată ce-ţi hrăneşte imaginaţia.
- Femeia este frumoasă fără să-i ceri şi fără să speri.
- Universul s-a creat în jurul formelor femeii
- Unii preferă să vegeteze în corpul femeii până prind rădăcini.
- Viaţa şi moartea sunt femei îmbrăcate în straie de cruce.
- În fiecare femeie se află ascunsă o civilizaţie
- În spatele surâsului unei femei se ascunde o întreagă echipă de experţi.
- Toate la timpul lor… mai puţin femeile.
- Descopeream femeia şi, pe măsură ce înaintăm, mă pierdeam în sălbăticia ei.
- După ce iubeşti femeia, priveşte-o cum doarme în locul acela numai al ei. Ascultă ce amintirile-ţi spun, nu încerca şi visurile să i le iei.
- Spune-i unei femei ce vrea să audă şi toate iubirile ei se vor transforma în tăceri.
- Un pahar face cât mai multe guri de femeie.
- Nu poţi privi niciodată în universul interior al unei femei, acolo unde Dumnezeu se joacă mereu de-a v-aţi ascunselea.
- Spune-i unei femei că frumuseţea are dată de expirare şi se va mumifica în argilă.
- În fiecare femeie se adânceşte abisul metempsihozei.
- Fericirea este doar un cobai pe care experimentăm clickuri
- Dintre toate minunile Pământului, am ales viciile pentru a fi fericiţi.
- Fericirea este gaura cheii prin care tragi cu ochiul la ceea ce numai visul poate atinge.
- Ce mă face fericit? Faptul că-mi duc singur crucea la fel cum şi melcul îşi duce cochilia în drum spre marea abandonare?
- Suntem călători clandestini în visurile cu destinaţia: fericire.
- Fericirea se poate născoci şi dintr-o bătaie de palme.
- Fericirea, paradisul, sunt în pântecul matern.
- Câteodată mă rog la Dumnezeu şi primesc un email cu locurile în care pot descoperi fericirea.
Viziteaza site-ul oficial IONUT CARAGEA
Adauga un comentariu